Servicii psihologice pentru adulți

Psihoterapie

Psihoterapia este o intervenție psihologică clinică specifică unei metode psihoterapeutice prin care se modifică mecanismele psihologice implicate în dezvoltare, sănătate și tulburare/boală mintală.

Psihoterapia este un proces de diminuare/vindecare a stării de suferință, blocaj sau deficit, ce vizează modul în care persoana poate fi ajutată în problemele ei, prin prelucrarea conflictelor, a suferinței, a sentimentelor, a experiențelor traumatice și a atitudinii față de acestea.

Procesul terapeutic presupune utilizarea unor tehnici și metode specifice din cadrul analizei existențiale și logoterapiei, psihoterapiei adleriene, psihoterapiei cognitiv-comportamentale, dar și psihoterapiei rațional-emotive, adaptate nevoilor individuale. În decursul terapiei, persoana va fi sprijinită să adopte atitudini și să ia decizii, care să-i permită îndeplinirea sarcinilor, antrenarea și realizarea unui comportament cu sens, atingerea țelurilor, menținerea valorilor pe care le resimte autentice, pentru a ajunge la o viață împlinită.

Ca formă de organizare, psihoterapia poate fi parcursă individual, în cuplu, familie sau de grup. Începerea unui proces terapeutic vizează probleme precum anxietate, atacuri prin panică, gestionarea stresului, burnout, tulburări de adaptare, traumă, doliu, depresie, adicții, tulburări de personalitate, de ordin oncologic sau paliative, cât și asistență psihologică a victimei și agresorului, cât și probleme de justiție și reintegrare socială.

Procesul în sine presupune o serie de întâlniri cu unul dintre psihologii specializați din cadrul Psiho Arad. Numărul de ședințe variază considerabil, în funcție de particularitatea cazului, iar durata unei ședințe individuale este de 45-50 minute.

În funcție de specificul cazului și de preferințele dumneavoastră, consilierea psihologică/psihoterapia se poate realiza: în format clasic – față în față, la sediul cabinetului, online sau hibrid (atât la cabinet, cât și online).

Centrul psihologic are o experiență de peste 20 de ani în psihoterapie, testare psihologică, evaluare psihodiagnostică clinică, însoțire analitic existențială și dezvoltare personală.

Ne bazăm pe formarea profesională, experiența vastă, cercetarea și binențeles pe formarea continuă.

Avem acreditare din partea Societății de Analiză Existențială și Logoterapie, a GLE Internațional, a Institutului de Psihoterapie Victor Frankl din Viena, a Asociației de Psihoterapie Adleriană, Federației de Psihoterapie, a Colegiului Psihologilor din România. Avem puncte de lucru în două clinici medicale renumite din Arad și Timișoara, colaborare cu mai multe cabinete medicale din diferite specialități.

Pentru o abordare atentă și rezolvarea corectă a cazurilor, echipa de psihologi clinicieni și psihoterapeuți lucrează cu medici profesioniști psihiatri și neurologi.

Alegând să lucrezi cu un psihoterapeut experimentat precum Dr. Radiana Marcu, cât și cu echipa Psiho Arad, vei beneficia nu doar de suportul necesar în procesul tău de autocunoaștere și creștere personală, dar și de o colaborare empatică și orientată către rezultate pozitive.

Investiția în psihoterapie este o investiție în sănătatea ta mintală. Prin implicarea responsabilă în acest proces terapeutic, îți vei putea crește competențele personal existențiale și vei avea o viață mai împlinită.

Programează-te acum la Psiho Arad pentru a începe să lucrezi cu Dr. Radiana Marcu și echipa noastră de specialiști.

Programează o ședință sau contactează-ne!

Pentru o comunicare mai rapidă și directă, poți să completezi formularul de contact alăturat. Vom face tot posibilul să răspundem în cel mai scurt timp posibil.

Programează o ședință sau contactează-ne!

Pentru o comunicare mai rapidă și directă, poți să completezi formularul de contact alăturat. Vom face tot posibilul să răspundem în cel mai scurt timp posibil.

Ne găsiți și pe Social Media!

Ne găsiți și pe Social Media!

Alătură-te comunității Psiho Arad și fii la curent cu cele mai noi informații și resurse pentru a trăi o viață echilibrată și sănătoasă!